Atributiile executorilor judecatoresti din Romania


Executorii judecătoreşti îşi îndeplinesc atribuţiile în circumscripţia curţii de apel în raza căreia se află judecătoria pe lângă care funcţionează, dacă prin lege nu se dispune altfel.

Executorul judecătoresc are următoarele atribuţii:
        a) punerea în executare a dispoziţiilor cu caracter civil din titlurile executorii;
        b) notificarea actelor judiciare şi extrajudiciare;
        c) comunicarea actelor de procedură;
        d) recuperarea pe cale amiabilă a oricărei creanţe;
        e) aplicarea măsurilor asigurătorii dispuse de instanţa judecătorească;
        f) constatarea unor stări de fapt în condiţiile prevăzute de Codul de procedură civilă;
      g) întocmirea proceselor-verbale de constatare, în cazul ofertei reale urmate de consemnarea sumei de către debitor, potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă;
        h) întocmirea, potrivit legii, a protestului de neplată a cambiilor, biletelor la ordin şi a cecurilor, după caz;
        i) orice alte acte sau operaţiuni date de lege în competenţa lui.
Introducere | Cadru Legislativ | Cadru Organizatoric | Executarea silită | Contact
Copyright 2017 by Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești